L-am rugat pe Noiembrie.

Îmi place să fiu martoră la felul cum valsează zilnic frunzele de pe strada mea, să-mi adun gândurile așteptând la același semafor timp de câteva minute bune într-o zi, să văd cum lucrurile, teoretic statice, evoluează sub impulsul naturii. Cum trec prin filtrele timpului și cum banalul de azi, devine noul de mâine. Am renunțat ușor în a mai da importanță urâtului din jurul meu și i-am oferit crezare frumosului. M-am dedicat drumului pe care îl parcurg zilnic. Fiind atrasă de eternele injurii și claxoane ale șoferilor din intersecția care, la 7 dimineața, se transformă într-un adevărat ring al groazei, am uitat cum este să te preocupe lucrurile cu adevărat importante. Cum rutina groaznică a unei zile aglomerate câștigă, iar realitatea tânjește. L-am observat pe el, omul pe care-l întâlnesc zilnic când merg spre metrou, părăsit și înfrigurat. Și l-am ajutat ori de câte ori am putut. Nevoia lui de ajutor este mai clară decât claxonul crizatului din intersecție. A acelora care, aparent, s-au certat cu timpul și cu bunele maniere. Am învățat că atenția ni se fixează pe lucrurile pe care ni le dictează subconștientul, iar azi l-am rugat să uite de agitația lor și să se ocupe de liniștea mea.

Reclame

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s